Simplități ale minții

Bestialitatea lumii aruncă tot ce este mai frumos pe pământ. Oamenii vor să scape de tot ce este mai frumos și mai bun în semeni. Am observat de foarte multe ori cum au încercat să mă lege și să îmi taie aripile în plin zbor, încă încercând asta. Să mă demoralizeze și să-mi distrugă ce am mai bun, să îmi fure bucuriile la care am dreptul. Frumosul nu își mai are locul în lumea asta, doar vulgaritatea și comercialul.

Văd adesea preferați ce au parte de tratament special, niște roboți ce nu au nimic bun de oferit lumii. Cei ce nu au habar de nimic altceva înafară de ce le este îndesat în cap pentru niște ”recompense” nesemnificative. Frumosul se află în ochii privitorului, tu vezi specialul pe care eu nu îl pot percepe, într-adevăr, dar frumosul evident de ce este ignorat? De ce cel înzestrat este întotdeauna dat uitării? De ce nu este ajutat, lăudat precum cel pompat artificial? Durerea mea sufletească se leagă de lume. Laudele – pentru mine, această plăcere puerilă a trecut de mult, aprecierile nu mă mai încălzesc. Eu scriu pentru plăcerea de a scrie și pentru oamenii care mă citesc. Rezonez cu ei și ei cu mine. Doresc păreri și contraziceri, nicidecum laude goale cu gânduri ascunse. Cu toate acestea, dacă aș fi tristă din cauza omenirii, aș lăsa capul în jos de rușine.

Timiditatea și stângăcia mea socială pare să supere persoane. Cele mai multe dintre geniile lumii au fost introvertiți simpli prin aparență, nu extrovertiți excentrici. Si nu, nu vreau să spun că sunt un geniu, pentru că nu este așa, dar pot spune că am împrumutat multe de la Cioran, Camus, Heidegger, Sartre, Nietzsche, etc. Timiditatea este de o discreție aparte, ceva din tăcerea unei plante, o sfântă tăcere plină de demoni buclucași. După spusele lui Cioran : ” Un psiholog iubitor de oameni nu a existat până acum și desigur nu va exista niciodată”. Un psiholog bun nu va empatiza niciodată cu pacienții săi, cum nici psihopatul nu empatizează cu prada. Aceștia sunt sursa de cunoaștere a infinitului pe care îl ascunde după ochi. Iubirea de oameni este o boală tristă, fără alte sentimente clare. Ca introvertit te cunoști pe sine, privind cu totul infinitul. Culorile devin mai bine definite, iar gândurile se adâncesc precum niște prăpastii fără fund.

Până la urmă…oamenii te fac să vrei să te separi de oameni. Dorința aceasta mă face să alerg ca o nebună după mine însumi, dar cine știe dacă îmi voi ieși vreodată în cale…

Autor: Copilul Lunii

Sunt copilul care discută subiecte mai mult sau mai putin controversate.

Un gând despre „Simplități ale minții”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s