To the inner

Sub apă, sub apă sunt. Într-un nicăieri adânc fără fund, cu timpanele înfundate simțind că vor exploda. E presiune prea mare! Aud liniștea plinului de nimic ce mă înconjoară, acel clopot ce sună în religie neafectând adevărata credință. Încă trăiesc și simt chinul acesta, încă-mi simt pielea rece, impulsurile electrice ale creierului și viul îl aud țipând. Într-un parc prăfuit este o pasăre fără nume care cântă, dar tu unde ești? Cum te-ai născut? Te văd, dar de ce plângi? Suntem doar noi doi aici, eu și tu. În orele infinite ale nopții, tu reciți dureri nespuse de alții, iar eu te ascult cuminte încercând să le alin. Îți spun copilul lunii respirând aerul rece de care ești înconjurat, dar mă ataci și mă blamezi pentru tot. Este adevărat, murim și trăim în același timp, dar îți poți deschide ochii pentru acum.

-Întreaga lume este albastra în bătaia protectoarei…

Spui acele dureri, dar de ce nu le-ai putut rosti atunci? În orice caz, simțurile îmi sunt rănite așa că acum plângi, simt doar milă pentru tine. Poți plânge încă o dată pentru că nu te-am putut proteja. Adânc și mai adânc mă doare pieptul, rana se adâncește precum bucățile de sticlă ce nu mai pot fi împreunate. Firavul tu, care a primit pedeapsa pentru crima mea și a altuia. Oprește-te din plâns și spune-mi ceva! Spune-o pe eu cea care nu are curaj.

-De ce ai fost așa cu mine, atunci? mă întrebi dezamăgit

-Îmi pare rău…

Nu contează, ce drept ai asupra mea? Îți voi spune eu să fii într-un fel sau altul. Acea lumina, lumina aceea…vă rog luminați-mi crimele cărora nu le pot anula existența. Sângele roșu și cald curgând continuu în vină și disperări nocturne.

În absolut și după aceea

-M-am trezit cu fața în zambile și te înțeleg perfect, nu trebuie să îmi vorbești. Îți înțeleg privirea și de ce pupila ți se dilată, se văd păpădii în ochii tăi și bucăți de stele rătăcitoare. Îți văd zâmbetul plin de margarete și îți știu haosul din el. Văd petalele din părul tău și licuricii cum roiesc. Suntem doar noi doi în globul acesta de cristal, poți să plângi ziua cât dorești. Eu îți voi asculta fiecare lacrimă în parte.

Se uită în ochii mei și încearcă să îmi spună ceva, dar s-a înțeles din blândețea privirii lui deja. Atunci m-am trezit uitându-mă buimacă în camera întunecată. Așteptam un semn, un semn că e acolo și că mai pot sta cu el. Îl caut cu privirea în toată încăperea, dar în zadar! Îmi așez capul pe pernă în timp ce încerc să mă eliberez de tristețe printr-un oftat lung și apăsat. Închizându-mi ochii mă cufund în somnul din care m-am trezit.

-Copilă!

-Morfeu! spun bucuroasa cu zâmbetul până la urechi. Coroana ta, o revăd! De ce nu erai când te-am căutat cu privirea? îi spun vizibil supărată

-Cine crezi că ți-a atins genele pentru a te aduce înapoi? Doar sunt zeul somnului.

În sfârșit îmi găsesc liniștea ”în brațele lui Morfeus”, acesta punându-mi un mac din coroana lui în părul meu spunându-mi că mă va vizita și veghea mereu.

-Chiar dacă tu nu mă vezi, amintește-ți că eu îți cobor genele. Suntem în lumi diferite, dar spiritul nostru este inseparabil. Vom fi împreună până în absolut și după aceea…

Interviu

Acum ceva timp mi s-a luat un interviu și vă invit să îl citiți cu mare drag. Multe mulțumiri sincere domnului Dumitrel Toma, cel ce s-a ocupat de acest interviu. Îndrumător spre bine și împlinirea visurilor tinerilor ca mine.

https://dumitreltoma.ro/2021/04/11/23-de-intrebari-pentru-copilul-lunii-scriitoare-la-17-ani/?fbclid=IwAR3FMAzyNBYQej8EzO2M0gEW0A-fW932P9gQIReEzT3bcU-rgtK_kvm-AVM

Lotus

Să mi te prefaci mercur la picioare ca mai apoi să-mi sfâșii carnea târându-te pe trupul meu până la ochi. Să îl privești în secăciune și să intri în el până îmi ajungi în creier. Să simt intoxicația și cum ochii devin negri de ură închipuită. Gura să se încleșteze de vorbe de pelin și să devin, în sfârșit, cum am fost și voi fi în etern. Carnea să se putrezească pentru a nu mai fi vulgară, mintea în roiuri de lăcuste agitate. M-am secat de păcatul nașterii, m-am secat de viață. Să am aceeași soartă ca lotusul lui Brahma… (poate)

Când vezi că plouă atât de tare cu lavă încinsă, să nu mă plângi, măcar atât să-mi simtă scheletul. Să simtă ceva în vidul care l-a cuprins și să cânt balade pe marginea prăpastiei pline. În lichidul vieții să te scalzi, ca o pasăre Pheonix șă renaști în timp ce eu găsesc pe întotdeauna.

What makes a woman a woman

E timpul ca feminista din mine să prindă viață și să deschid acest subiect de care mulți dintre cei pe care îi cunosc vor râde. Eu sunt feminista din grupul meu de prieteni, asta este! How can I not love myself and ALL the women in the world? În primul rând, vreau să clarific ceva. Multe dintre femei duc feminismul la un punct extrem și nici măcar eu nu sunt de acord cu ele. Feminismul este o doctrină teoretică și de acțiune care ținește spre egalitatea sexelor în mediul social cât și privat. Câteva exemple pentru care acești oameni au luptat și încă luptă : dreptul la vot, munca în orice domeniu, salariul egal cu al unui bărbat, a primi educație, a avea drepturi egale în căsătorie și de a scăpa de stereotipurile învechite de cum ar trebui să fie femeia și ce ar trebui să facă. Multe dintre feministe lupta împotriva eliberării bărbaților de stereotipurile învechite ale ”sexului puternic”. Multe orori se petrec împotriva femeilor ÎN TOATĂ LUMEA. Feminismul nu este ceva de luat în glumă și să vă vând un pont, dragii mei băieței…bărbații feminiști sunt adorați de femei. Vedeți ce învățați…

Ce urăsc eu pe lumea asta? Cu toate că am spus că iubesc TOATE femeile, există și excepții. Pe lângă bărbații misogini care sunt decât niște frustrați sexuali sau traumatizați din copilărie, urăsc femeile misogine. Da, da! FEMEI MISOGINE. Nu știți că există așa ceva? Sunt femeile alea care vor să atragă atenția frustratului acela și își denigrează propriul sex. Mereu am spus-o și o s-o spun în continuare…Să nu fi niciodată femeia care are nevoie de un bărbat, fii femeia de care un bărbat are nevoie! Postasem eu acum ceva timp o poză super drăguță cu un batic în cap și vezi Doamne ce a îmbătrânit Corina! (O să o las mai jos) Fetele mele, simplitatea este mai frumoasă decât decolteul și dosurile de le puneți voi, bombe sexy, că nu mai puteți de sex appeal ce aveți în voi! Nu am nimic cu femeile care pozează în decolteu, la piciorușul gol, ba chiar le apreciez rău de tot, dar problema e că voi nu puteți să stați liniștite până nu denigrați. Scuzați-mă, dar dacă intră Monica Bellucci în camera în care sunteți voi, vă cad figurile astea din cap.

Oh, pe bune! Nu ai cum să nu adori femeile! Pot scrie cărți, pot găti, dau viață, te iau de pe drumul greșit și te pun fix acolo unde trebuie, pot să îți distrugă viața dacă le calci pe coadă. FEMEILE ÎȚI FAC VIAȚA MAI SPICY, ALOOOO!!! De aia umbli tu și te milogești de o femeie, că nu îți pasă de existența lor.

”Femeia trebuie să țină casa, să gătească, să spele, să fie 24/24 pentru casă, să arate precum o păpușică, să aiba nu știu ce forme, să asculte, să fie cumințică acolo la locul ei, să ceară voie, să, să, să.” Peste cadavrul meu. Nu vezi ce pantaloni mișto port? Unde mai e distracția atunci? Fă-le viața un calvar, lucrurile vor fi mai spicy și fără plictiseală. ”Vezi că daca îl plictisești o să se ducă la alta.” Drum bun! Eeete de ce nu îmi mai mâncam eu prăjitura însiropată!

Standardele frumuseții la femei sunt drastice, trebuie să arăți țiplă tot timpul, dar om când să fii? NICIODATĂ! De ce te-ai născut femeie? Stai pe tocuri, fustă mini, dar nu prea mini că după nu mai ești fată cuminte. Picioarele subțiri, lasă mâncatul! Până și de la apă faci burtică. Văd adesea bărbații ăștia cu burți mari crescuți de când i-au făcut mămicuța lor până a ajuns la o amărâtă să îi crească în continuare, că au pretenții și tot ei sunt nemulțumiții! Bine, aici este și vina mămicilor lor care spun continuu ”Băiatu’ meu! Mânca-i-ar mama ochii lui! Tu asta de a îndrăznit să îmi ia puișorul de lângă mine, dacă nu îl speli, îl pudrezi și îi pui pampersul bine, te ia mama lui proces verbal! ȘI SĂ NU UIȚI SĂ ÎI TAI COAJA DE LA PÂINICĂ, se îneacă sărăcuțul…”. Băi, bărbații pământului, dacă nu sunteți în stare de voi, n-aveți pretenții. Mă mir și cum puteți respira fără să fie amărâta aia lângă voi să vă amintească la fiecare minut, inapților! Aveți standarde înalte, fetelor! Nu vă mulțumiți cu orice vi se oferă. E păcat să nu ai pretenții de la cel care poate, dar alege să nu facă ceea ce trebuie. E normal să îți dorești respect, e normal să îți dorești atenție, e normal să îți dorești vorbe tandre zi de zi, e normal să îți dorești să fii pe primul loc, e normal să îți dorești să aveți egalitate, e normal să îți dorești să mai primești o floare din când în când.

Be a strong woman! Cucerește tot ce este în calea ta, calcă puterea falsă și bărbații fătălăi în picioare care dețin acea putere! Luptă pentru egalitatea între sexe și pentru exterminarea batjocurei la adresa umană. De ce să nu fi tu zâmbetul din ziua unui om? De ce să nu ajuți atunci când e nevoie și de ce să nu te bucuri de prezența altora?

Venus solar

Băiat infinit, ai venit în pas grabit pe păpădii si buburuze, cu fanfare de albine zumzăitoare. Mă vizitezi din nou cu flori roz de cireș parfumat. Ești îmbrăcat în margarete și ai buclele împodobite cu bucăți de lumină. Mă zărești, începi a alerga spre mine în timp ce libelulele te însoțesc, mă apuci de talie și mă arunci în brațele curcubeului pe care tu l-ai pus acolo. Eu te privesc, mă uit în ochii tăi și văd cei mai înalți munți pe care alergăm de fiecare dată acompaniați de veverițe și ghinde.

Cerul e mai albastru, mult mai viu, mult mai luminat atunci când tu apari.

-Miroși a soare…

-A ce miroase soarele, copilă?

-A zambile sau violete, încă nu m-am hotărât. A liniște și a carte veche, a cântec de vioară…

-Miroși a lună…

-Cum miroase luna? întreb nedumerită

-A crini albi, a vânt la țărmul mării, a siguranță maternă, a singurătăți regeneratoare de materie…

Valsăm pe nori îndepărtați de umanitate, acolo unde am răpus timpul împreună. Unde el are puterea să ne schimbe doar trupurile, nu pe noi înșine. Unde ne contopim nucleele cu natura și nu devenim adulți niciodată.

Apropiindu-ne frunțile devenim Venus, iar peste tot miroase a soare…

Într-o pauză

( I ) Sunt ruptă de la rădăcină și nu mai simt nimic. O mână mare mă cară iar eu îmi accept soarta cuminte. Sunt laleaua pe care tânărul i-a dăruit-o fetei. Ce mai fată! O mângâi cu blândețe pe fața albă de copilă. Petalele mele îi ating buzele ei subțiri, trandafirii. Durerea mi-e străină acum, m-a îmbătat cu parfumul ei dulce și mi-a adormit simțurile cu genele ei lungi… Mă soarbe din priviri în timp ce mă duce acasă, mă mai sărută din când în când, iar eu mă simt ca în al nouălea cer. Umple o vază cu apă rece, proaspătă, trebuie să mă iubească! Dar cum m-a lăsat din mână, durerea și-a făcut apariția. Ce mai agonie! Doar simplul fapt că o vedeam mă mai ținea în viață. Zilele treceau și rădăcina mea tot în pământ era. Eu mă ofileam încet, strigam, dar nu mă auzea nimeni. Până ce mi-am întins pentru ultima oară petalele spre ea, stingându-mă cu reflexia ei în inima mea. I-am simțit mainile catifelate pentru ultima oară, doar ca să îmi dau seama că mă aruncă…

(II) O pată de ceață mi-a acoperit ochii. O brumă misterioasă începe să coboare spre bărbie, gât, ca mai apoi să îmi atace inima – îmi pulsează repede pentru a se încălzi, dar îngheață mai repede de cât aș crede. Pământul a încremenit, nu mai scoate niciun sunet. Florile sunt albe, cerul este gri, norii se plimbă într-o furie nebunească. Peste tot copaci goi înfrigurați, gem stins de durere. Suflul meu provoacă asta, îi sunt dușman vieții și invers.

Simplități ale minții

Bestialitatea lumii aruncă tot ce este mai frumos pe pământ. Oamenii vor să scape de tot ce este mai frumos și mai bun în semeni. Am observat de foarte multe ori cum au încercat să mă lege și să îmi taie aripile în plin zbor, încă încercând asta. Să mă demoralizeze și să-mi distrugă ce am mai bun, să îmi fure bucuriile la care am dreptul. Frumosul nu își mai are locul în lumea asta, doar vulgaritatea și comercialul.

Văd adesea preferați ce au parte de tratament special, niște roboți ce nu au nimic bun de oferit lumii. Cei ce nu au habar de nimic altceva înafară de ce le este îndesat în cap pentru niște ”recompense” nesemnificative. Frumosul se află în ochii privitorului, tu vezi specialul pe care eu nu îl pot percepe, într-adevăr, dar frumosul evident de ce este ignorat? De ce cel înzestrat este întotdeauna dat uitării? De ce nu este ajutat, lăudat precum cel pompat artificial? Durerea mea sufletească se leagă de lume. Laudele – pentru mine, această plăcere puerilă a trecut de mult, aprecierile nu mă mai încălzesc. Eu scriu pentru plăcerea de a scrie și pentru oamenii care mă citesc. Rezonez cu ei și ei cu mine. Doresc păreri și contraziceri, nicidecum laude goale cu gânduri ascunse. Cu toate acestea, dacă aș fi tristă din cauza omenirii, aș lăsa capul în jos de rușine.

Timiditatea și stângăcia mea socială pare să supere persoane. Cele mai multe dintre geniile lumii au fost introvertiți simpli prin aparență, nu extrovertiți excentrici. Si nu, nu vreau să spun că sunt un geniu, pentru că nu este așa, dar pot spune că am împrumutat multe de la Cioran, Camus, Heidegger, Sartre, Nietzsche, etc. Timiditatea este de o discreție aparte, ceva din tăcerea unei plante, o sfântă tăcere plină de demoni buclucași. După spusele lui Cioran : ” Un psiholog iubitor de oameni nu a existat până acum și desigur nu va exista niciodată”. Un psiholog bun nu va empatiza niciodată cu pacienții săi, cum nici psihopatul nu empatizează cu prada. Aceștia sunt sursa de cunoaștere a infinitului pe care îl ascunde după ochi. Iubirea de oameni este o boală tristă, fără alte sentimente clare. Ca introvertit te cunoști pe sine, privind cu totul infinitul. Culorile devin mai bine definite, iar gândurile se adâncesc precum niște prăpastii fără fund.

Până la urmă…oamenii te fac să vrei să te separi de oameni. Dorința aceasta mă face să alerg ca o nebună după mine însumi, dar cine știe dacă îmi voi ieși vreodată în cale…

Galben…

Stau pe o bancă, ce bancă șubredă! În ochii mei se-arată un apus de soare. E portocaliu?

-Galben…

Galben și nu e veselie. E frig de oasele se înfioară în trup, nu se-aude chiot, ci sunete urâte. Râgâieli și grohăte, strigări de văduve. În vale sunt fantome, dar ceața le mănâncă, iar lupii vin la oi și ele nu mai zburdă…

Ce dureroasă-i ființa, dureri metafizice! Când realitățile se luptă, tu în agonie. În lupta sângeroasă tu cauți adevărul.

-Care adevăr?

Adevărul tău, căci pe-al meu mi-l caut singură. Doar suntem praf de stele în carne putrezită. Si nu te speria, fii curios! Numai așa poți să pleci din lumea de jos. Lumea de jos e cea pământeană, căci din lut ai luat suflare și acolo îl îngropi. Să te înalți la cer să cauți printre stele toate răspunsurile întrebărilor mele. Doar prostul este fericit, căci agonia te îmbată ca un lichior dulce ce de pe buze stă să cadă. În calea curiosului, fericirea este obstacol, căci fericirea constantă te împinge spre ignoranță.

Sămânța omenirii

Iubirea este atunci când poți să auzi muzica în surdină.

Iubirea este atunci când poți să vezi culorile amurgului.

Iubirea este atunci când ajungi să iubești fără limite, dincolo de orice alt sentiment.

Iubirea este atunci când te iubești pe tine însuți fără ca alte sentimente să îți stea în cale.

Iubirea este atunci când te uiți la mama ta cum îți face mâncarea preferată fără ca tu să ceri.

Iubirea este atunci când stai cu tatăl tău afară, seara și vorbiți despre tot felul de minunății legate de univers și constelații.

Iubirea este atunci când plouă afară, iar tu stai în pătură ascultând cum cad stropii pe pământ.

Iubirea este atunci când mergi pe stradă și oamenii își zâmbesc unul altuia fără niciun motiv. (Un zâmbet nu costă nimic)

Iubirea este atunci când vorbești cu universul, iar acesta îți răspunde fără ezitări.

Iubirea este atunci când simți că două mâini împreunate se potrivesc precum două piese de puzzle.

Iubirea este atunci când privești în ochii cuiva și știi că te va susține, indiferent de rezultat.

Iubirea este atunci când simți mirosul copilăriei, iar amintirile curg râuri.

Iubirea este atunci când poți să înfrunți orice, indiferent de situație.

Iubirea este atunci când persoana ACEEA știe cu câte cuburi de zahăr bei ceaiul.

Iubirea este atunci când îți este dor, căci ”A iubi înseamnă a suferi şi cum mulţi fug de suferinţă, puţini ştiu să iubească.” – Emil Cioran

Iubirea este atunci când ești plin de pace și mulțumit de sine, căci abia atunci vei fi cu adevărat un sâmbure de iubire ce așteaptă să înflorească.

Iubește mult și sincer, căci bunătatea poate face minuni. Poate scăpa de gelozie, de invidie, de ură, de toate sentimentele urâte.