Într-o pauză

( I ) Sunt ruptă de la rădăcină și nu mai simt nimic. O mână mare mă cară iar eu îmi accept soarta cuminte. Sunt laleaua pe care tânărul i-a dăruit-o fetei. Ce mai fată! O mângâi cu blândețe pe fața albă de copilă. Petalele mele îi ating buzele ei subțiri, trandafirii. Durerea mi-e străină acum, m-a îmbătat cu parfumul ei dulce și mi-a adormit simțurile cu genele ei lungi… Mă soarbe din priviri în timp ce mă duce acasă, mă mai sărută din când în când, iar eu mă simt ca în al nouălea cer. Umple o vază cu apă rece, proaspătă, trebuie să mă iubească! Dar cum m-a lăsat din mână, durerea și-a făcut apariția. Ce mai agonie! Doar simplul fapt că o vedeam mă mai ținea în viață. Zilele treceau și rădăcina mea tot în pământ era. Eu mă ofileam încet, strigam, dar nu mă auzea nimeni. Până ce mi-am întins pentru ultima oară petalele spre ea, stingându-mă cu reflexia ei în inima mea. I-am simțit mainile catifelate pentru ultima oară, doar ca să îmi dau seama că mă aruncă…

(II) O pată de ceață mi-a acoperit ochii. O brumă misterioasă începe să coboare spre bărbie, gât, ca mai apoi să îmi atace inima – îmi pulsează repede pentru a se încălzi, dar îngheață mai repede de cât aș crede. Pământul a încremenit, nu mai scoate niciun sunet. Florile sunt albe, cerul este gri, norii se plimbă într-o furie nebunească. Peste tot copaci goi înfrigurați, gem stins de durere. Suflul meu provoacă asta, îi sunt dușman vieții și invers.

Articol sponsorizat Learn from the experts: Create a successful blog with our brand new courseThe WordPress.com Blog

Are you new to blogging, and do you want step-by-step guidance on how to publish and grow your blog? Learn more about our new Blogging for Beginners course and get 50% off through December 10th.

WordPress.com is excited to announce our newest offering: a course just for beginning bloggers where you’ll learn everything you need to know about blogging from the most trusted experts in the industry. We have helped millions of blogs get up and running, we know what works, and we want you to to know everything we know. This course provides all the fundamental skills and inspiration you need to get your blog started, an interactive community forum, and content updated annually.

Simplități ale minții

Bestialitatea lumii aruncă tot ce este mai frumos pe pământ. Oamenii vor să scape de tot ce este mai frumos și mai bun în semeni. Am observat de foarte multe ori cum au încercat să mă lege și să îmi taie aripile în plin zbor, încă încercând asta. Să mă demoralizeze și să-mi distrugă ce am mai bun, să îmi fure bucuriile la care am dreptul. Frumosul nu își mai are locul în lumea asta, doar vulgaritatea și comercialul.

Văd adesea preferați ce au parte de tratament special, niște roboți ce nu au nimic bun de oferit lumii. Cei ce nu au habar de nimic altceva înafară de ce le este îndesat în cap pentru niște ”recompense” nesemnificative. Frumosul se află în ochii privitorului, tu vezi specialul pe care eu nu îl pot percepe, într-adevăr, dar frumosul evident de ce este ignorat? De ce cel înzestrat este întotdeauna dat uitării? De ce nu este ajutat, lăudat precum cel pompat artificial? Durerea mea sufletească se leagă de lume. Laudele – pentru mine, această plăcere puerilă a trecut de mult, aprecierile nu mă mai încălzesc. Eu scriu pentru plăcerea de a scrie și pentru oamenii care mă citesc. Rezonez cu ei și ei cu mine. Doresc păreri și contraziceri, nicidecum laude goale cu gânduri ascunse. Cu toate acestea, dacă aș fi tristă din cauza omenirii, aș lăsa capul în jos de rușine.

Timiditatea și stângăcia mea socială pare să supere persoane. Cele mai multe dintre geniile lumii au fost introvertiți simpli prin aparență, nu extrovertiți excentrici. Si nu, nu vreau să spun că sunt un geniu, pentru că nu este așa, dar pot spune că am împrumutat multe de la Cioran, Camus, Heidegger, Sartre, Nietzsche, etc. Timiditatea este de o discreție aparte, ceva din tăcerea unei plante, o sfântă tăcere plină de demoni buclucași. După spusele lui Cioran : ” Un psiholog iubitor de oameni nu a existat până acum și desigur nu va exista niciodată”. Un psiholog bun nu va empatiza niciodată cu pacienții săi, cum nici psihopatul nu empatizează cu prada. Aceștia sunt sursa de cunoaștere a infinitului pe care îl ascunde după ochi. Iubirea de oameni este o boală tristă, fără alte sentimente clare. Ca introvertit te cunoști pe sine, privind cu totul infinitul. Culorile devin mai bine definite, iar gândurile se adâncesc precum niște prăpastii fără fund.

Până la urmă…oamenii te fac să vrei să te separi de oameni. Dorința aceasta mă face să alerg ca o nebună după mine însumi, dar cine știe dacă îmi voi ieși vreodată în cale…

Galben…

Stau pe o bancă, ce bancă șubredă! În ochii mei se-arată un apus de soare. E portocaliu?

-Galben…

Galben și nu e veselie. E frig de oasele se înfioară în trup, nu se-aude chiot, ci sunete urâte. Râgâieli și grohăte, strigări de văduve. În vale sunt fantome, dar ceața le mănâncă, iar lupii vin la oi și ele nu mai zburdă…

Ce dureroasă-i ființa, dureri metafizice! Când realitățile se luptă, tu în agonie. În lupta sângeroasă tu cauți adevărul.

-Care adevăr?

Adevărul tău, căci pe-al meu mi-l caut singură. Doar suntem praf de stele în carne putrezită. Si nu te speria, fii curios! Numai așa poți să pleci din lumea de jos. Lumea de jos e cea pământeană, căci din lut ai luat suflare și acolo îl îngropi. Să te înalți la cer să cauți printre stele toate răspunsurile întrebărilor mele. Doar prostul este fericit, căci agonia te îmbată ca un lichior dulce ce de pe buze stă să cadă. În calea curiosului, fericirea este obstacol, căci fericirea constantă te împinge spre ignoranță.

Sămânța omenirii

Iubirea este atunci când poți să auzi muzica în surdină.

Iubirea este atunci când poți să vezi culorile amurgului.

Iubirea este atunci când ajungi să iubești fără limite, dincolo de orice alt sentiment.

Iubirea este atunci când te iubești pe tine însuți fără ca alte sentimente să îți stea în cale.

Iubirea este atunci când te uiți la mama ta cum îți face mâncarea preferată fără ca tu să ceri.

Iubirea este atunci când stai cu tatăl tău afară, seara și vorbiți despre tot felul de minunății legate de univers și constelații.

Iubirea este atunci când plouă afară, iar tu stai în pătură ascultând cum cad stropii pe pământ.

Iubirea este atunci când mergi pe stradă și oamenii își zâmbesc unul altuia fără niciun motiv. (Un zâmbet nu costă nimic)

Iubirea este atunci când vorbești cu universul, iar acesta îți răspunde fără ezitări.

Iubirea este atunci când simți că două mâini împreunate se potrivesc precum două piese de puzzle.

Iubirea este atunci când privești în ochii cuiva și știi că te va susține, indiferent de rezultat.

Iubirea este atunci când simți mirosul copilăriei, iar amintirile curg râuri.

Iubirea este atunci când poți să înfrunți orice, indiferent de situație.

Iubirea este atunci când persoana ACEEA știe cu câte cuburi de zahăr bei ceaiul.

Iubirea este atunci când îți este dor, căci ”A iubi înseamnă a suferi şi cum mulţi fug de suferinţă, puţini ştiu să iubească.” – Emil Cioran

Iubirea este atunci când ești plin de pace și mulțumit de sine, căci abia atunci vei fi cu adevărat un sâmbure de iubire ce așteaptă să înflorească.

Iubește mult și sincer, căci bunătatea poate face minuni. Poate scăpa de gelozie, de invidie, de ură, de toate sentimentele urâte.

Poți să îmi spui TU ce este real și ce nu?

Mă gândesc de multă vreme la ce subiecte aș putea să abordez, nu pentru că am rămas fără, dar sunt atât de multe încât este o întreagă ceartă între ele; care să iasă prima la lumină? Problema umană cu viața de după moarte mă macină în această seară, iar, după cum știți, eu am mai avut niște tentative în a deschide acest subiect. (Subiectul ăsta va fi deschis în continuare de-a lungul anilor mei de viață, deci nu se oprește aici).

Nu sunt o persoană religioasă și nu voi fi niciodată, dar credincioasă sunt. (Nu în Dumnezeu, e greu de explicat, nu cred în divinități). Divinitățile nu există, este ca și cum ne-am duce la niște băștinași cu o brichetă și le-am zice ”magie”. Ăia fac plecăciuni, bucurii că a venit un zeu (fumător) care scoate foc din mână. Bineînțeles, nu am cum să judec o persoană după credințele ei, până la urmă, credința în ceva te ține sănătos la cap. Credința într-o idee, animal, persoană… Problema mea este religiozitatea dusă spre extrem, acei oameni care se lasă orbiți și manipulați de o biserică și o icoană. RELIGIOZITATEA A DEVENIT PROBLEMATICĂ DIVINITĂȚII.

Știm cu toți povestea cu iadul și raiul, pueril. Ești un nemernic dacă vrei să crezi că cineva te recompensează că ai fost bun și că ești atât de important încât să fii recompensat. De ce ai crede că pe partea cealaltă e mai bine dacă aici există foamete, război, discriminări, etc? Iadul sau raiul îl creem noi pentru persoana noastră, iar ca să ațâț și mai tare focul, doar ignorații trăiesc în rai. Cât timp problemele existențiale și știința materiei te macină, iadul e HOME SWEET HOME + multe alte teorii.

Cum ar fi dacă ți-aș spune că lumea aceasta nu este cea reală? Până la urmă, poți să îmi spui tu ce este real și ce nu este? Cum ar fi să îti spun că timpul e fix și că deja s-a întâmplat? Că timpul nu e neapărat ireversibil, ci infinit? Creierele noastre au nevoie de o explicație, nu pot concepe o idee atât de ”imposibilă”, tocmai de aceea există prezentul, trecutul și viitorul. Vrem să credem că depindem de ceva anume pentru a ne duce existența până la un anumit sfârșit. TOCMAI DE ACEEA EVOLUȚIA NOASTRĂ ESTE LENTĂ. Dacă lumea s-ar gândi la asta on a daily basis, peste tot era un festival de creiere explozive.

Dacă ideile mele te-au ofensat cumva, problema este la tine, prietene. Fă-ți un control and GROW UP.

Terestru în plan celestial

Zilele în care nu am mai scris s-au simțit pustii și fără rost. Am realizat că legătura dintre mine și hârtie este vitală. Stiloul și caietul în care îmi aștern gândurile sunt cei mai loiali perteneri. Visez puternic și cât se poate de deschis, vă prezint fiecare gând în parte, mai mult sau mai puțin detaliat. Sursa scrierilor mele sunt niște discuții care îmi încântă intelectul, care îmi dă de gândit și care mă fac mult mai fericită decât de obicei.

Stau în fața sobei și privesc flăcările dansând deasupra lemnelor groase, o scena plina de un portocaliu gălbui ca un răsărit de soare și un amor firesc între ele. Îmi spun secretele lor și mă încălzesc cu ele, lemnele trosnind de uimire, mirare, CE MAI MIRARE! in toată camera răsună vești care mai de care din lumea mondenă câinească pentru că Ema își împărtășește părerile ei picante focului care se aprinde din ce în ce mai tare de curiozitate și dorinta de a cunoaște părerile ei. Mama îmi aduce o delicatesă cum doar regii pot mânca. Magia din castronul plin de orez cu lapte presărat cu scorțișoară aromată îmi umple simțurile de extaz și gura de cascadele lumii, căci regina acestui caiet, eu sunt.

Alintul și mângâierea copilăriei mă dezmiardă și așa o va face întotdeauna, luna încă-mi cânta, iar stelele-mi vorbesc. Dacă vreodată s-ar opri, culoarea vieții s-ar scurge în van lăsând un trup gol fără sclipire în ochi să umble pe pământ. Sunt un copil al lunii, mă agăț de colțurile ei. Somnul nu-l cunosc, noaptea-mi este lumina la fel cum soarelui îi este ziua. Veghez asupra celor dragi sărutându-le frunțile cu lumină, ei mă numesc copil al lunii, dar sunt o fantomă a tuturor ce luminează cerul nopții, sunt îndrumător printre stele dintr-o galaxie îndepărtată a iubirii în sâmbure neînțeles.

Alert in doi timpi

E negru și e frig în jur

Lupii răsună lung

Doar fond alb simt în jurul meu

Și doruri peste mine.

Curge un roșu și-un albastru

În movu-i se transforma, albastru fiindu-mi tot,

Suflul meu se-aude în lume, ca un urlet de dureri

Și strig neîncetat și cald, cineva m-aude, dar e departe.

E liniște oriunde ai cugeta să asculți

Un fluture de gheață zboară spre tine

Oare dacă suflu spre el încet,

Se transformă în lacrimă?

Cosmogonia e aici

Se întâmplă pretutindeni

În van lichidul curge lin…

Iar eu m-așez cuminte.

Omera

La vârsta de patru ani, eu și părinții mei am mers la bunica din partea mamei pentru a mă recreea și a putea să mă joc cu verii mei. O perioadă bună de timp stăteam de dragul bunicii și iubirea mea pentru ea. M-a luat într-una din acele zile de mânuță și mi-a propus să mergem să facem o plimbare pentru a-mi arăta locul ei preferat de odihnă pentru suflet și spirit. M-a îmbrăcat într-o rochiță albă de catifea cu niște pantofiori roșii, eu având buclele mele castanii spre blond ca cea mai frumoasă podoabă din lume și am plecat în pădurea Omera de care se spunea că este plină cu creaturi magice. Ajunse undeva în inima pădurii tocmai seara, am văzut o deschizătura mare de copaci cu un lucru neobișnuit pentru acel loc, un lac mare, limpede și cristalin. Bunica se așează aproape de un copac, pune pătura jos și se așează împreună cu coșul în care se aflau doar bunătăți.

-Să ții acest loc secret, copila mea. Este un loc mai special decât crezi tu, iar oamenii îl vor strica dacă vor afla de el.

-Normal, bunicuțo! spun eu râzând

Atunci, niște creaturi mici ce luminau îmi trec prin față.

-Licuriiici! strig eu fericită

Cum alergam și râdeam în hohote, m-am apropiat de malul lacului, căzând în el. Numai îmi amintesc ce s-a întâmplat dupa, țin minte doar o fetiță mică a ajutat-o pe bunica mea să mă scoată din lac. În fiecare an am vizitat-o pe bunica, dar în acel loc nu m-am mai dus. Până când, după treisprezece ani, m-am gândit să mă întorc acolo pentru a revedea acel loc frumos, neputând să îmi iau gândul de la acea fetița. Ajunsă acolo, văd un băiat lângă groapa ce trebuia să fie plină cu apă, de vârsta mea cu pielea atât de albă încat părea transparentă, cu părul bogat și alb. Se întoarce la mine mirat, eu văzându-i ochii albaștri tulburi, trăsăturile bine definite și buzele subtiri și trandafirii. Îmi zâmbește cu prietenie și îmi face cu mâna de parcă m-ar cunoaște.

-Te-am așteptat în fiecare vară și iată că ai apărut! Ce mult te-ai schimbat! spune el cu o voce caldă și joasă

Observ lângă el o pereche de pantofi.

-Oh, Elena! Vino, așează-te lângă mine. Acum îți pot înapoia perechea de pantofi pe care ai uitat-o atunci când ai venit cu bunica ta.

Mă duc la el, un sentiment puternic de liniște mă cuprinde, cumva știind că sunt în siguranță. Am povestit întreaga noapte toate stelele de pe cer.

-Cum de îmi știi numele?

-Ai uitat? Acum mult timp ai căzut în mine. Sper să te mai revăd vara viitoare.

A sărit în acea groapă prefăcându-se în lacul în care cândva mă scufundasem. Mi-am trecut mâna prin apă și am mers cu gândul de a mă întoarce vara viitoare.

Importanța unui ”alter”

Aici nu vorbesc despre un alter-ego obișnuit. Vorbesc de un mentor, acel om înțelept ce te acceptă sub aripa lui, ce te lasă să simți dureri provocate de alții, pietrele și răutățile lor, dar e acolo să te ridice, să îți bandajese rănile și să îți spună să mergi mai departe. Să îți dai seama de ce mult însemni tu pentru lumea ta, cât de anostă ar fi lumea celorlalți fără tine. Care este acolo să te lumineze oricând ești în întuneric, să te sfătuiască și să te ghideze…cu toate că poate și el este la ananghie, obosit și fără chef de viață.

Atunci când mergi cu sabia ta mică pe cărări încă nedescoperite, cumva știi că el zboară în spatele tău cu sabia lui jibă făurită cu greu și multă muncă în timp, gata să coboare și să te ajute. Te-a cunoscut și te-a născut, dar și tu l-ai născut pe el, o născare continuă la fel cum se întamplă cu cosmogonia. Doar că universul tău este mult mai amplu și mai divers, ești intens și viu colorat tot, inspiri aer și expiri acuarele cu care îți pictezi viața. Drumul tău începe cu el. Atunci când te-a găsit dormind adânc pe două comete și ți-a suflat praful lor în ochi. Ușor, ușor ai început să îți descurci genele lânoase, ai căzut în atmosfertă, dar el te-a ajutat să îți menții balansul. Deja ești obișnuit cu provocările, căci el îți stimulează intelectul și interesele. Numai poți ieși din zona ta de confort deoarece visezi că va fi bine indiferent de ce drum vrei să-l cutreieri. Dacă încă nu ai găsit acel alter, te va găsi când va fi timpul, stai liniștit, cititorule!

Clasa noastră minunată

Bună! Sunt Mihalache Corina Elena/ Copilul lunii.

Sunt primul elev de liceu care dezvoltă un curs de evoluție spirituală, sufletească și pentru ajutorul creării unei vaste culturi generale. Nu doar atât, te voi putea învăța să îți transpui sentimentele așa cum vrei tu, te voi învăța să vezi lumea altfel. Eu te aștept, împreună cu alți colegi de ”clasă” să parcurgem acest drum frumos și palpitant! ❤ Nu există limită de vârstă! Și cei învățați mai pot învăța câte ceva, nu? Nu va fi învățare tradițională nici pe departe! Voi asculta părerile tale și te voi ajuta să le transformi într-o grădină frumoasă. Haideți să gândim uimitor împreună!
Codul clasei îl aveți în poza de mai jos. Vă aștept pe aplicația ”Google Classroom”. 🌕⭐️✨💫


Un share să vadă și alți potențiali elevi, nu strică! ❤